Ziua 8: Nordkapp

Day 8 — Nordkapp. Punctul cel mai nordic al Europei accesibil cu mașina. Destinație populară pentru autorulote, motocicliști și bicicliști cu cortul care explorează Nordul Scandinaviei. Căsuță de bifat ne-a-pă-rat pe lista de dorințe a nevestei.

A fost primul nostru tur organizat, până acum am avut doar aventuri pe cont propriu, pe unde a mai oprit vaporul. Aici ne-am lăsat pe mâna ghizilor și am mers cu autocarul, ca oamenii “normali”. Nu e stilul nostru, dar n-am avut alternativă. A fost OK.

Geesche, care are un pic de sânge norvegian în ea, a vrut neapărat poză cu globul de la Nordkapp. La fel ca mama ei, și ca mama mamei ei. Acum are. Bucket List updated.

Viața-i scurtă. Când pierzi pe cineva drag îți aduci aminte de adevărul ăsta crunt și te apuci de bifat căsuțe. Apoi le bifezi și îți faci reproșuri că le bifezi de unul singur, abia acum, în loc s-o fi făcut mai demult, împreună. Reproșuri că ai fi putut face mai multe, cu sau pentru cei plecați dintre noi.

Mi se pare normal. Am trecut și eu prin asta. Când toate-s bune ai tot timpul din lume. Te lupți cu valurile tale și te gândești doar la tine. Apoi cineva drag pierde lupta cu valurile lui iar tu te vezi nevoit să trăiești cu tot ce n-ai făcut la timp pentru tot restul vieții tale. Nu mai ai cum să repari nimic. Și nici bucuriile și experiențele noi nu mai sunt la fel. Sunt altfel, mai… serioase, mai melancolice.

Să nu mai zic de rollercoaster-ul emoțional. E copleșitor când ți-o iau sentimentele în sus și în jos și în cercuri ca un avion acrobatic. Când ești lângă cineva în situația asta nu poți face nimic pentru ei: dar vestea bună e că nici nu trebuie. E suficient să fii acolo și să ai un șervețel și-o îmbrățișare la îndemână. Iar când ești chiar tu pe rollercoaster, pe mine un singur lucru m-a ajutat mereu să-mi păstrez cumpătul în situații limită sau când m-au copleșit trăirile emoționale. Un sfat din două părți:

1. Focus on your breath
2. Observe, don’t react

Respiră adânc și observă, nu reacționa!

Pentru mine asta e chintesența tuturor învățăturilor și filozofiilor de viață. Și nu e nimic nou sau original, se regăsește într-o formă sau alta pe toate continentele și în toate culturile. Cei mai nostimi sunt americanii: când are cineva un atac de panică, soluția e mereu aceeași: Breathe in the bag! 😁🤣😂 Respiră într-o pungă de hârtie! Ca în filme. De ce? Pentru că te ajută să te concentrezi pe respirația ta, și te transformă instant din Stan Pățitul, care mereu “pățește” ceva, căruia “i se întâmplă” toate belele din lume, în Stan Observatorul, care se detașează de întâmplările cauzatoare de panică din jurul lui, și internalizează, vizualizând propria lui respirație, conștient de asta sau nu, aceleași lucruri simple pe care le internalizeaza și un călugăr budist prin meditație:

1. Tu nu ești gândurile tale
2. Tu nu ești durerea ta

Nu sunt eu expert în nimic, n-am nici o diplomă de terapist, psiholog sau vreun orice alt tip de sfătuitor profesionist. Dar unele lucruri mi se par pur și simplu evidente în viața asta.

Gândurile mele îmi aparțin mie! (Încă - până mă convinge Elon Musk să semnez sub Termenii și Condițiile lui.) Prin urmare… eu și gândurile mele suntem două entități diferite, iar între noi există o relație de apartenență. **Ele** îmi aparțin **mie.** Deci eu n-am cum să fiu ele. Eu pot doar să respir și să le observ. La fel și cu durerea.

Eu sunt deasupra lor.
Ele sunt de la Nordkapp la vale, spre Sud.
Iar eu sunt la Nord de Nordkapp. Și merg spre Nord.