Ziua 7: Harstad

Day 7 - Harstad

Azi mi-a atras atenția un bătrânel gârbovit, cu baston și aparat auditiv în ureche, care filma cu mâna tremurândă niște… pescăruși… sau ce-o fi văzut el acolo interesant, cu un camcorder cu casete și ecran pliabil de pe vremea când era el tânăr, în timp ce bătrânica lui aștepta răbdătoare după el să-și facă damblaua.

Probabil când ajung acasă organizează amândoi o seară în care își invită ultimii doi prieteni care încă n-au murit să se uite împreună la impresii de călătorie pe un VHS player conectat la un televizor cu lămpi pe care tronează un mileu și un bibelou de porțelan. Că altceva nu știu ce poate face cu casetele alea antice, cu rezoluție de timbru poștal și fără stabilizare video. Prietenii lui se vor simți ca și cum au fost cu el în aventura asta: li se va face rău de mare de la cât i-a tremurat lui mâna când a filmat.

Și în timp ce i-am observat preț de câteva secunde cât am trecut pe lângă ei și mi-au trecut mie toate gândurile astea prin minte, în timp ce eu încă mai clătinam ușor din cap, consternat de inutilitatea efortului lui și prăpastia tehnologică dintre noi doi… mi-am dat seama bineînțeles că de fapt… nici eu nu-s foarte diferit.

Chiar dacă eu am ultimul telefon și-s conectat non-stop la audiența mea aproape în timp real, actul artistic, motivația, satisfacția și utilitatea demersurilor noastre sunt aceleași. Ce fac eu nu e cu nimic mai strălucit decât ce face el. Iar Geesche săraca… numai ea știe de câte ori a așteptat după mine precum bătrânica lui, ca să fotografiez câte-o scenă aparent banală din enșpe unghiuri subtil diferite până am reușit să extrag din ea ce-oi fi văzut eu interesant acolo. Sau nu.

La cină am conversat cu comesenii despre cât de inutilă ar fi o legislație care să interzică, sau să încerce să interzică dezvoltarea inteligenței artificiale, pentru că mereu se va găsi câte unul care să lucreze la asta pe ascuns, motivat doar de bănuiala că nu e singurul.

Vorba cântecului:

Dar în fiecare zi mai apare un nebun
Năpădit de ură vrea să-ți arate că e bun
V-am atras atenția sau încă nu v-ați venit în fire
Continuați să fiți fraeri că o faceți bine 🙂

Și-am ajuns la concluzia că tot ce putem face e să ne bucurăm de viață… cât mai putem.

Captivi ai condiției umane în care ne-am născut, veșnic în căutarea unei explicații procesabile de creierul nostru primitiv, balansându-ne într-un echilibru precar între promisiunea tehnologică a raiului pe pământ și amenințarea autodistrugerii fără drept de apel…

…indiferent dacă filmăm cu ultima tehnologie de cameră stereo pentru redare ultra-realistică în ochelari de realitate virtuală, sau cu telefonul, sau cu o cameră Super 8 din anii 60, sau scrijelim o pictură rupestră cu un bolovan mai ascuțit pe un perete de peșteră - ăștia suntem.

Iar cei care ajung să facă asta cu bastonul în mână, aparatul auditiv în ureche și o bătrânică răbdătoare lângă ei… sunt doar norocoșii.