Ziua 11: Ghețarul Nordenskiöld

Day 11 - Ghețarul Nordenskiöldbreen. Cel mai aproape de Polul Nord în tura asta. Mă îndoiesc că am să bat recordul ăsta vreodată, dar… cine știe. Never say never.

Am ancorat direct în fața ghețarului și am petrecut “noaptea” la ancoră. Fără nici o clipă de întuneric, desigur. Dacă am fotografiat ceasurile de la bordul navei am făcut-o ca să arăt că era soare și la miezul nopții și la 2 dimineața, nu le-am fotografiat în timpul zilei. Apoi am dormit doar vreo trei ore și m-am trezit la timp să prind manevra de ridicare a ancorei pe care nu am vrut s-o ratez.

Noroc cu două zile de voiaj non-stop pe mare una după alta acum: așa am avut și eu timp să dorm, să mă refac și să sortez pozele. Când ajung acasă se termină vacanța și va trebui să încep să lucrez imediat, nu voi avea timp de bibilit la poze din vacanță și alte asemenea trivialități.

De aia am și decis înainte de vacanță deja că nu voi filma, voi face doar poze, și le voi sorta și procesa instant, în fiecare seară, ca să nu am nimic de făcut când ajung acasă. Filmul consumă mult prea mult timp și spațiu, n-aș fi reușit niciodată și aș fi rămas ca de atâta alte ori cu o grămadă de material video rămas neprelucrat undeva într-un folder uitat într-un colț prăfuit al calculatorului.

Așa a fost mai fain: în fiecare seară am postat cele mai bune poze ale zilei și m-am bucurat de interacțiuni și discuții cu prieteni vechi și noi, în comentarii și mesaje private.

N-aș fi putut nici să nu fac poze deloc, nici să fac poze și să le țin doar pentru mine. E prea multă frumusețe pe aici, și nu pot să mă bucur singur de ea. Sunt un norocos că am ajuns să văd locurile astea, și da, sunt și eu om și am și eu vanitatea mea și mai postez și ca să mă dau mare din când în când, recunosc.

Dar prima dată în viața mea când am ajuns în Mallorca de exemplu, și m-a copleșit frumusețea munților și a mării de-acolo, îmi venea să plâng că nu pot împărtăși bucuria momentului cu bunica mea, de exemplu. Ce tare mi-ar fi plăcut s-o pot lua cu mine, să-i arăt ce frumuseți există pe lumea asta, pe care ea nu le-a văzut niciodată.

Așa și acum, m-oi da io mare și rotund din când în când (mai ales că și sunt) dar impulsul principal când mă atinge frumusețea unui peisaj nu e să îi fac în ciudă cuiva, ci e să împărtășesc bucuria mea cu cineva.

La fel am simțit și aici, și de aia nu m-am putut opri din făcut poze și postat pe Facebook și conversat cu prietenii.

Și mi-a plăcut foarte tare, aș putea face asta pentru tot restul vieții! 😊 Acum îi înțeleg mai bine pe cei care lucrează pe vas și nu pot renunța la stilul ăsta de viață. Abia aștept să mă înlocuiască inteligența artificială la birou să pot face asta non-stop! Dacă nu cu barca mea… găsesc eu cumva o modalitate, chiar dacă trebuie să mă angajez ca matelot pe vreun petrolier ruginit! 😁