Reveria unui marinar

Sunt absolut convins că într-un viitor nu foarte îndepărtat mă voi regăsi la bordul unui velier de dimensiuni modeste, precum Elga noastră de 10 metri lungime, dacă nu chiar ea, pe o noapte neagră ca smoala, pe niște valuri confuze care mă vor arunca în toate părțile și pe o ploaie nemiloasă care-mi va biciui neîncetat fața schimonosită, ud leoarcă, înfrigurat, obosit, flămând și speriat până în măduva oaselor, sperând din toată inima că vasul uriaș de croazieră care se apropie de mine luminat ca un pom de Crăciun cu o viteză de patru ori mai mare decât a mea nu e de fapt pe curs de coliziune cu mine, și îmi voi aminti sau imagina cum pasagerii lui se uită pe fereastra restaurantului cu o sprânceană ridicată la luminița din vârful catargului meu cu apucături de Hopa Mitică, în timp ce-și taie tacticos o bucățică mestecabilă de friptură suculentă, ușor îngrijorați dacă vecinii lor de masă au observat sau nu că ei au folosit tacâmurile în ordine greșită și acum vor fi nevoiți să folosească furculița pentru salata de la aperitiv ca să termine înghețata de la desert, și între două mestecături pisicoase vor face o pauză imperceptibilă pentru a-și pune în treacăt dar sincron cu mine exact aceeași întrebare pe care mi-o voi pune și eu în acel moment:
“Ce cauți aici nebunule pe vremea asta?”